Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la basmele noastre populare, cele pline de zâne, făţi frumoşi şi zmei, sau cele pline de impăraţi (albi, roşii, verzi sau cakii..) care pentru orice prostie după care tânjeau dădeau fără nici o remuşcare o jumătate de împărăţie şi pe fata lor cea mică, îmi vine să mă las de ironie fina şi să mă apuc de filme porno ….ha,ha.. Sunt sigur că vă amintiţi foarte bine frumoasele noastre basme populare pe care ni le citeau părinţii sau bunicii înainte de culcare şi toate ne-am dorit să devenim prinţese, dar pun pariu că nimeni nu şi-a dorit un tată proxenet, aşa cum erau toţi împăraţii din basmele copilăriei noastre.
Eu zic să luăm un basm românesc la întâmplare, să facem o mică analiză de text şi să vedem care este asemănarea dintre un împărat şi un peşte de strada Mătăsari din Bucureştiul zilelor noastre. Şi cred că întâmplarea spune că n-ar fi rău să începem cu povestea lui Greuceanu, a cărei fir epic porneşte cam aşa: „A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea în ştire tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa şi încă şi jumătate din împărăţia lui ...”. Buun, haideţi acum să răsfoim puţin şi „Povestea porcului”: „Să trăiţi mulţi ani cu bine, luminate şi preaputernice împărate! Fecioru-meu, auzind că aveţi fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc la cunoştinţa măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul. -Dacă poate să facă podul, facă-l, moşnege; şi atunci fata şi jumătate din împărăţia mea ale lui să fie…”
Şi vă spun ca un italian citit si cult ce sunt, că aş putea continua cu astfel de exemple trei zile şi trei nopţi pentru că basmele lui Petre Ispirescu sunt toate pline de împăraţi care-şi dau fata (de cele mai multe ori pe aia mică, care este minoră...) primului venit care omoară un zmeu, îi aduce un măr de aur sau care ştie să facă podul din picioare. Oare de ce tovarăşa învăţătoare nu ne-a spus în clasa a doua că tot folclorul românesc are ca sursă de inspiraţie proxenetismul şi curvăsăria? Şi oare ce se întâmpla dacă zmeii furau din nou soarele şi luna? O dădea Împăratul Roşu şi pe nevastă-sa voinicului care-i aducea aştrii înapoi?
Eu zic să luăm un basm românesc la întâmplare, să facem o mică analiză de text şi să vedem care este asemănarea dintre un împărat şi un peşte de strada Mătăsari din Bucureştiul zilelor noastre. Şi cred că întâmplarea spune că n-ar fi rău să începem cu povestea lui Greuceanu, a cărei fir epic porneşte cam aşa: „A fost un împărat şi se numea împăratul Roşu. El era foarte mâhnit că, în zilele lui, nişte zmei furaseră soarele şi luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate ţările şi răvaşe prin oraşe, ca să dea în ştire tuturor că oricine se va găsi să scoată soarele şi luna de la zmei, acela va lua pe fie-sa şi încă şi jumătate din împărăţia lui ...”. Buun, haideţi acum să răsfoim puţin şi „Povestea porcului”: „Să trăiţi mulţi ani cu bine, luminate şi preaputernice împărate! Fecioru-meu, auzind că aveţi fată de măritat, m-a trimis, din partea lui, ca să aduc la cunoştinţa măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul. -Dacă poate să facă podul, facă-l, moşnege; şi atunci fata şi jumătate din împărăţia mea ale lui să fie…”
Şi vă spun ca un italian citit si cult ce sunt, că aş putea continua cu astfel de exemple trei zile şi trei nopţi pentru că basmele lui Petre Ispirescu sunt toate pline de împăraţi care-şi dau fata (de cele mai multe ori pe aia mică, care este minoră...) primului venit care omoară un zmeu, îi aduce un măr de aur sau care ştie să facă podul din picioare. Oare de ce tovarăşa învăţătoare nu ne-a spus în clasa a doua că tot folclorul românesc are ca sursă de inspiraţie proxenetismul şi curvăsăria? Şi oare ce se întâmpla dacă zmeii furau din nou soarele şi luna? O dădea Împăratul Roşu şi pe nevastă-sa voinicului care-i aducea aştrii înapoi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu